← Inapoi la blog

Ghidul pentru o călătorie unică în New York

Primăvara, New York-ul este minunat. Poți închiria o bicicletă din Central Park și să începi ziua cu o plimbare printre copacii înfloriți (centrul se deschide la 6 dimineața, în caz că ai probleme cu somnul din cauza fusului orar).

Photo credit: Inga’s Angle

Atmosfera din Upper East Side este dinamică, vie. Totul se desfășoară pe fast forward și fiecare vânează ori un taxi din stradă, ori o pereche de pantofi ce sunt sold out sau o masă la restaurantele unde serile sunt fully booked. Aici veți descoperi cele mai interesante și luxoase adrese, fie că este vorba de muzee, hoteluri, magazine, restaurante sau celebrele locuințe cu vedere spre Central Park.

Dacă vrei să mergi la cumpărături, în New York variantele sunt nelimitate. La Bergdorf Goodman vei găsi cea mai bună selecție de produse de lux și servicii de personal shopping impecabile, iar la Intermix, concept store-ul preferat al fashionistelor din Upper East Side, vei descoperi cei mai cool designeri.

În Soho, există brandul Anthropologie, unde găsești o combinație interesantă de haine, accesorii și obiecte de design. Dacă îți plac magazinele din Soho, trebuie să ajungi și în Brooklyn, mai exact pe strada Williamsbourg, unde vei găsi cele mai in boutique-uri, galerii de artă, magazine de antichități și restaurante unde poți merge duminica la brunch.

Dacă ești în Brooklyn vinerea sau sâmbăta, ar fi bine să rămâi până după ora 7 seara pentru a merge la Brooklyn Night Bazaar (165, Banker Street) de unde vei putea cumpăra artă, haine vintage, obiecte lucrate manual sau mâncare. Cele cinci concerte care au loc în fiecare seară au transformat bazarul într-un festival săptămânal foarte popular.

IMG_3803

Photo: Courtesy of Brooklyn Night Bazaar

Un loc pe care ți-l recomandăm este barul Jimmy de la ultimul etaj al hotelului The James din Soho (27 Grand Street), locul preferat al modelelor din New York. În serile calde îți poți savura băutura chiar pe un chaise lounge afară, pe terasă.

Dacă vorbim de restaurante, la New York găsești unele dintre cele mai bune. Primul pe lista noastră de recomandări este Peter Luger, cel mai premiat steak house din America, deschis în 1887, primul în topul Zagat. “Steak for two dry aged” și celebrul lor sos te vor lămuri de ce lumea din toate zonele vine până în Brooklyn pentru o masă pentru care poți aștepta și o săptămână.

944558033_968cbe22de_b

Photo credit: Wally Gobetz @Flickr.com

Dacă vrei să savurezi preparate dintr-o bucătărie cu trei stele Michelin alege Jean-Georges, restaurantul celebrului bucătar francez cu același nume, care este situat în Central Park într-un decor cât se poate de rafinat.

Un restaurant japonez foarte bun este Sushi Nakazawa (23, Commerce Street). Chef Daisuke Nakazawa, care și-a petrecut adolescența lucrând la Tsukiji Fish Market în Tokyo, cea mai mare piață de pește din lume, servește doar meniu omakase (bucătarul stabilește pe loc ce va servi) și explică în detaliu fiecare fel.

În cazul în care vrei să mergi la un restaurant tipic american, recomandarea noastră este P.J. Clarke’s (trebuie să încerci faimosul lor cheeseburger) care este deschis din 1868 și a primit vedete precum Jackie O, Frank Sinatra sau Jonny Deep.

3rd_gal_01_modal_image

Photo: Courtesy of P.J. Clarke’s

Chiar dacă este un loc plin de turiști, mergi într-o după-amiază în Central Station, care ascunde câteva locuri interesante, cum ar fi pasajul secret către Hotel Astoria, folosit de Franklin Roosvelt atunci când voia să călătorească fără a fi urmărit de paparazzi sau Whisperin Gallery, cunoscută pentru cererile în căsătorie rostite aici. Arcada are o acustică impecabilă – dacă șoptești, persoana aflată pe diagonală sub o altă arcadă te va auzi ca și cum ai fi lângă ea. Nu este marcată, dar o poți găsi ușor deoarece este chiar în fața restaurantului de stridii Oyster Bar.

grand-central-station-690180_1280

Photo: Pixabay

Recomandarea noastră este să îți rezervi două zile pentru muzee, mai ales dacă ești pasionat/ă de artă și cultură. Aici vei găsi unele dintre cele mai faimoase muzee din lume.

Vizitează Metropolitan Museum of Art, unde poți plăti cât vrei, prețul sugerat fiind de 25 de dolari. În 2011, expoziția “Alexander McQueen: Savage Beauty” găzduită de Met a primit 700.000 de vizitatori și a devenit cea mai vizitată din istoria muzeului.

În continuarea acestui succes, s-a redeschis Institutul Costumelor care este numit Anna Wintour Costume Center în urma strângerii, de către celebrul editor, a 125 milioane de dolari pentru muzeu. Vei putea admira creațiile designerului Charles James, cunoscut ca primul coutourier al Americii (1906-1978).

metropolitan-museum-of-art-754843_1920

Photo: Pixabay

Dacă nu ești pentru prima dată la New York și ai văzut deja cele mai cunoscute muzee, te sfătuim să mergi la Museum of the Moving Image, dedicat artei, istoriei, tehnicii și tehnologiei imaginilor în mișcare, unde vei putea vedea și ultimele noutăți în arta digitală.

Unde să stai

Dacă vrei să stai în Manhattan, îți recomandăm Mandarin Oriental (80, Columbus Circle) pentru vederea spre Central Park și pentru restaurantul de la etajul 35. Spa-ul hotelului, care are o saună din ametist, este una dintre cele mai bune la care vei merge vreodată.

A doua sugestie este Wythe Hotel (80 Wythe Ave. at N. 11th Williamsburg) din Brooklyn, care se află în clădirea unei foste fabrici construite în anul 1901. Camerele au un design cât se poate de modern, iar dacă vrei să ajungi în centru, nu faci decât 20 de minute până acolo cu metroul.